Extinderea pe piaţa muncii a unui alt fenomen cunoscut ca „muncă la gri“ care constă nu doar în disimularea unui contract individual de muncă cu normă întreagă într-un contract individual de muncă cu timp parţial, ci şi în acordarea de către angajator, a unui salariu mai mare decât cel evidenţiat în documentele financiar-contabile, aşa-numitul „salariu în mână“, suma fiscalizată fiind mai mică decât cea efectiv primită de către salariat, fapt care are ca efect nu doar evaziunea fiscală, ci şi afectarea salariatului în ceea ce priveşte drepturile aferente contribuţiilor sociale care sunt plătite la o bază de calcul inferioară celei reale, cu consecinţe directe asupra acumulării vechimii în mână şi a cuantumului pensiei acestuia, a impus reglementarea sub aspect legislativ a acestui concept. Astfel, acest concept a fost definit ca “muncă subdeclarată” şi, totodată, sancţionarea practicării acestui fenomen, în scopul de al descuraja: “…muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constiuit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominal a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscal.”
