Comunicat de presă

În vederea realizării obiectivelor specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2021, în perioada 13-15 decembrie 2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi ca servicii externe de prevenire şi protecţie – cod CAEN 7490.
În cadrul campaniei au fost verificaţi un număr de 16 de angajatori şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4000 lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 8 măsuri cu termene precise de remediere.

Printre neconformităţile constatate enumerăm:

  • negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară;
  • nerespectarea termenelor de transmitere a datelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor.
 
 
Inspector Şef
Ionel STAN