Contractul individual de muncă pe durată determinată

 
COMUNICAT
Contractul individual de muncă pe durată determinată
 
Contractul individual de muncă pe durată determinată, nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni.
Contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată, în condiţiile:
  • înlocuirii unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă;
  • creşterii şi/sau modificării temporare a structurii activităţii angajatorului, creşterii temporare a activităţii angajatorului;
  • desfăşurării unor activităţi cu caracter sezonier;
  • în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
  • angajării unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;
  • ocupării unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
  • angajării pensionarilor, care în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
  • în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe  poate fi prelungit şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor pentru perioada realizării unor lucrări, proiecte sau programe.
 
Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel puţin 3 contracte individuale de muncă pe perioadă determinată. Contractele individuale de muncă pe perioadă determinată , încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe perioadă determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare. În plus, în noua reglementare, angajatorul nu mai este obligat să angajeje o persoană cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, după reînoirea succesivă a unui contract determinat pe respectivul post până la cel mult 3 ani.