Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi
Către: SOCIETĂŢILE COMERCIALE CARE DEŢIN, UTILIZEAZĂ ŞI MANIPULEAZĂ SUBSTANTE CHIMICE PERICULOASE
Ref: Material informativ privind desfăşurarea Acţiunii de conştientizare şi control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici periculoşi. |
Citiţi mai departe |
Inspecția Muncii anunță Programul cadru de acțiuni pentru anul 2020, care cuprinde principalele campanii și acțiuni care vor fi realizate la nivel național
Acțiunile de control desfășurate de Inspecția Muncii în cursul anului 2019, s-au concretizat în următoarele rezultate: numărul total de controale efectuate de Inspecția Muncii la nivel național, în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, este de 121.273, iar valoarea totală a amenzilor aplicate este de 127.100.300 lei. |
Citiţi mai departe |
Începând cu luna aprilie 2019, la nivel naţional, se desfăşoară Campania „Program educaţional privind prevenirea în mediul lucrativ şi consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial” - Proiect AVE (“Asta Vreau EU !”). |
Citiţi mai departe |
Dantes Nicolae Bratu revine de vineri la conducerea Inspecţiei Muncii
Dantes Nicolae Bratu revine de vineri la conducerea Inspecţiei Muncii şi va avea funcţia de inspector general de stat, după ce anterior fusese detaşat ca secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. |
Citiţi mai departe |
Avertisment privind munca în străinătate Conform prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate – republicată cu modificările și completările ulterioare, activitatea de plasare forță de muncă în străinătate, o poate desfășura un agent de plasare a forţei de muncă persoană juridică. |
Citiţi mai departe |
În perioada 04 decembrie 2017 – 31 ianuarie 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi desfăşoară Campania de informare şi conştientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea 62/2011 reglementate prin art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.
|
Citiţi mai departe |