Munca, spunea Voltaire, manuală sau intelectuală, înnobilează pe orice individ şi-l păzeşte de trei mari rele: de plictiseală, de viciu şi de nevoi. Pentru prima oară, contractul individual de muncă a fost definit prin art. 37 din Legea contractelor de muncă din anul 1929 – „convenţiunea prin care una din pãrţi denumitã salariat se obligã sã presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau o lucrare determinatã, unei alte pãrţi denumitã patron, care la rândul sãu se obligã sã remunereze pe cel dintâi”.