Comunicat referitor la Normele de aplicare a Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri

REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A ZILIERILOR
 
 
            Registrul de evidenţă a zilierilor, este un document oficial cu regim special. Acesta se tipăreşte de către Imprimeria Naţională, iar distribuirea lui se va face la solicitarea beneficiarului, contra cost, la sediul I.T.M.
Înregistrările în acest registru se fac în ordine cronologică. Înregistrările se vor face zilnic (exceptând perioadele în care nu se execută lucrări).
Beneficiarul de lucrări are obligaţia de a transmite către I.T.M. o copie a registrului cu înregistrările din luna precedentă, certificată „conform cu originalul„ până pe data de 5 a lunii următoare.
În cazul în care beneficiarii de lucrări care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru, pot delega acestora şi competenţe de conducere, completare şi transmitere a registrului la I.T.M.
Registrul va fi păstrat la sediul beneficiarului sau după caz la sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru.
Beneficiarul sau persoana delegată va răspunde de completare, păstrarea registrului.
 
MODUL DE COMPLETARE A REGISTRULUI DE EVIDENŢĂ AL ZILIERILOR
 
Completarea în registru se va face cu litere mari de tipar, fără prescurtări, iar la „nume şi prenume” se va adăuga şi iniţiala tatălui. Înscrierea datelor în registru se va face numai cu cerneală sau pastă albastră.
 Prescurtările permise sunt:
  •      S.C. – societate comercială;
  •      S.A. – societate pe acţiuni;
  •      S.R.L. – societate cu răspundere limitată;
  •      S.N.C. – societate în nume colectiv;
  •      S.C.S. – societate în comandită simplă;
  •      S.C.A. – societate în comandită pe acţiuni.
 
Orice modificare a datelor înscrise se va face prin tăierea cu o linie orizontală, cu cerneală sau pastă roşie, şi înscrierea datelor corecte tot cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară, şi se aplică ştampila şi semnătura beneficiarului de lucrări.

            ATENŢIE!!
 Nu se va lăsa pagini şi poziţii libere între paginile registrului.
 
 
INSPECTOR ŞEF,
Lenuţa BOMBIŢĂ