Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi

MĂSURILE CARE TREBUIE RESPECTATE, CONFORM PREVEDERILE LEGALE, LA COMERCIALIZAREA OBIECTELOR DE DISTRACŢIE PE BAZĂ DE AMESTECURI PIROTEHNICE
Citiţi mai departe
În vederea creşterii gradului de conştientizare a lucrătorilor cu privire la consecinţele sociale şi economice negative pe care le produce munca nedeclarată şi munca subdeclarată, la drepturile şi obligaţiile pe care le au aceştia, cât şi la riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească „la negru” sau „la gri”, Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi desfăşoară Acţiunea de informare: „VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIŢI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”.
Citiţi mai departe
În săptămâna 20-24 septembrie se desfăşoară Campania ELA (European Labour Authority) - The EU Week for Seasonal Workers.
Citiţi mai departe
Informare

Începând cu data de 09.11.2020, au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.
Aceste modificări sunt:
1. Toate persoanele cu vârsta peste 5 ani sunt obligate să poarte mască de protecție, peste nas și gură, atât în spațiile închise (magazine, farmacii, benzinării, etc.), cât și în spațiile deschise (pe stradă, în parc, la piață, etc.);
2. Toți elevii din țară vor studia exclusiv online, pentru următoarele 30 de zile;
3. Se interzic orice fel de sărbători, aniversări, petreceri, onomastici (inclusiv nunți, botezuri) indiferent dacă sunt în aer liber sau în casă, în public sau în privat;
4. Toate magazinele, cu excepția benzinăriilor, farmaciilor, plus cei care au livrări la domiciliu, se vor închide la ora 21.00 și se pot deschide la ora 05.00 dimineața;
5. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții...

Citiţi mai departe
Material informativ privind modul de desfăşurare al ACŢIUNII de control privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor vârstnici din IMM 

Pe parcursul anului 2020 se va desfăşura Acţiunea de control privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor vârstnici din IMM, având următoarele obiective:
  • Diseminarea, în rândul inspectorilor de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, a publicaţiei „Principii pentru inspectorii de muncă privind evaluarea riscurilor ţinând cont de aspectul diversităţii, îndeosebi în ceea ce priveşte vârsta, genul şi alte caracteristici demografice”, elaborată de Grupul de lucru EMEX (riscuri noi şi emergente) constituit de Comisia Europeană – Comitetul Înalţilor Responsabili cu Inspecţia Muncii (SLIC) şi adoptată de acesta în 23 mai 2018;
  • Informarea inspectorilor de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă cu privire la bunele practici europene privind SSM, din perspectiva de vârstă;
  • Controlul locurilor de muncă din microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) unde îşi desfăşoară activitatea lucrători vârstnici (peste 60 ani) şi utilizarea unui nou instrument de control (checklist) pentru identificarea unor riscuri în mediul de muncă, care ar putea afecta securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în special a celor vârstnici;
  • nformarea şi conştientizarea angajatorilor privind respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în special a celor vârstnici.

Citiţi mai departe
Material informativ privind modul de desfăşurare al Acţiunii de informare a angajatorilor care creează noi locuri de muncă şi sprijinirea acestora pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos
 
Pe parcursul anului 2020 se va desfăşura Acţiunea de informare a angajatorilor care creează noi locuri de muncă şi sprijinirea acestora pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos.
Obiectivul acţiunii:
Acţiunea are ca obiectiv sprijinirea mediului de afaceri, prin consilierea angajatorilor care înfiinţează noi firme, cu privire la obligaţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform prevederilor legale în domeniu.
Prin desfăşurarea acţiunii se urmăreşte, pe de o parte, conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, pe de altă parte, verificarea respectării acestor prevederi. 
Citiţi mai departe

Pagini

„Transparență și competență în sectorul public”, cod MySMIS2014+140086, SIPOCA 870

„Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”- cod SIPOCA 35